Cerinte de proiectare pentru piscine publice

Posted on Posted in Articole

Am primit la un moment dat de la cineva o sugestie. Îmi spunea să scriu un articol, mai la obiect, despre cerinţele măsurabile sau direct observabile ce trebuie îndeplinite la construirea unei piscine de uz public.

Accentuez acest detaliu – mă refer aici doar la piscine publice – întrucât pentru piscinele de uz privat există alte standarde europene adoptate şi de către Romania, care prevăd modul de proiectare şi metode de încercare şi care sunt de altfel destul de relaxate.

Însă la construirea piscinelor destinate folosinţei de către grupuri extinse de persoane, există reguli mai stricte de respectat, pentru a fi siguri că utilizatorii sunt feriţi de accidentări, îmbolnăviri sau orice alte evenimente neplăcute.

Tot articolul de mai jos are la bază atât standardele europene adoptate de Romania, cât şi legislaţia românească specifică acestui domeniu.

Aşa că dacă doriţi să aveţi/construiţi o piscină care să respecte normele de proiectare, echipare, siguranţă şi calitate trebuie să respectaţi cel puţin cele ce urmează.

Voi începe articolul cu o scurtă clasificare a piscinelor conform SR EN 15288-1 în:

  • Piscina Tip 1 – piscina unde activităţile acvatice sunt afacerea principală (de exemplu ştranduri, piscine de agrement, parcuri acvatice) şi al cărei uz este ‘public’
  • Piscina Tip 2 – piscina care este un serviciu secundar afacerii principale (de exemplu piscinele hotelurilor, ale campingurilor, ale cluburilor, piscinele terapeutice) şi al cărei uz este ‘public’
  • Piscina Tip 3 – restul tipurilor de piscine cu excepţia piscinelor tip 1, piscinelor tip 2 si piscinelor de uz privat (destinate exclusiv pentru familia proprietarului/a persoanei care o exploatează şi musafirii acesteia)

Dat fiind faptul că o exploatare sigură este dată de un proiect sigur, acesta trebuie să ţină cont de destinaţia locaţiei, de tipul de activitate desfasurată, de numărul estimat de utilizatori şi de operarea ulterioară a acesteia. Astfel « Rata de ocupare » trebuie definită încă din stadiul de proiectare ca fiind suma numărului de utilizatori:

a) generaţi de zonele/activităţile acvatice

b) plus numărul de utilizatori generaţi de alte zone/activităţi

Este un prim pas esential ca, inainte de a te apuca de proiect, să faci o estimare a potenţialului număr de vizitatori / utilizatori. De exemplu o pensiune cu 6 camere nu are nevoie de o piscina de aceleaşi dimensiuni cum are un hotel de 100 de camere. Bineînţeles ca atunci când estimezi nu socoteşti pur şi simplu numărul maxim de clienţi pe care-i poţi găzdui simultan – chiar cu o ocupare de 100% ( pentru exemplul meu de facilităţi turistice) nu te astepţi ca toată lumea să vină în acelaşi timp la piscină şi să facă baie. Dar, fiecare după considerentele proprii, trebuie să hotărască un număr de înotători ce pot sta simultan în bazin. De altfel acest număr trebuie precizat în Regulamentul de funcţionare al bazinului ce se afişeaza la loc vizibil. Rata de ocupare tipică pentru piscinele Tip 1, este de minim 3 mp de luciu de apă/înotător.

În plus, vă puteţi gândi tot din faza de proiect la instalaţii speciale pentru utilizatorii cu nevoi speciale (ex. Persoane cu dizabilitati). Există lege care prevede că orice obiectiv public ( nu doar instituţiile statului) să fie astfel proiectat/executat încât să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi. Însă pentru aceştia se pot achiziţiona şi ulterior instalaţii specifice.

Amplasare

În ceea ce priveste amplasarea bazinului în cadrul locaţiei respective ar trebui să ţineţi cont de următoarele cerinţe:

  • toaletele şi duşurile să fie amplasate în zona de intrare la bazin, înainte de acesta, astfel încât utilizatorii să treacă mai întăi pe acolo. Este o condiţie logică şi care vine în ajutorul tuturor. Din moment ce se recomandă cu tărie ca înainte de a intra în bazin să faci duş şi să-ţi rezolvi şi nevoile fiziologice, ai ocazia ca trecând pe langă aceste facilităţi, să îţi aminteşti şi de îndatoririle pe care le ai ca utilizator.
  • traseele pentru circulaţia generală trebuie să evite zonele potenţial periculoase (zonele cu apă adâncă din bazin, piscinele cu valuri) sau dacă nu se poate evitarea proximităţii, atunci să se încerce separarea corespunzătoare – parapet, gard,etc.
  • piscinele pentru persoanele care nu ştiu să înoate ( evident în cadrul unor obiective cu mai multe bazine) trebuie amplasate la o distanţă corespunzătoare de piscinele cu apă adâncă – sau separate fizic de acestea
  • accesul în zona piscinei este recomandat să se facă undeva lângă capătul de bazin în care apa este mai puţin adâncă. Tendinţa firească, a oricui intră în incintă sau în zona apei, este să intre în bazin prin punctul cel mai apropiat ce i se află în cale. De aceea indicat este ca acel “punct” să fie unde apa are cel mai scăzut nivel.

În mod normal, ar trebui să fie de prisos precizarea că bazinele de înot trebuie dotate cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile legal admise prin Ordinul 119/2014 şi cu instalaţii de încălzire a apei în aşa fel încât apa de îmbăiere să aibă o temperatură de 22-24°C (nu se recomandă folosirea pentru îmbăiere a apei cu temperatura sub 22°C).

Însă ştiu eu ce ştiu şi sunt convinsă că prinde bine accentuarea faptului că legea te obligă la echiparea minimală a unei piscine ( circulare – filtrare – tratare – încălzire).

Şi încă ceva cere legea – alimentarea cu apă potabilă (nu neapărat de la reţea, poate fi şi de la puţ propriu).

Sisteme de informare de siguranţă

Ordinul 119/2014 spune că adâncimea bazinului va fi marcată vizibil pe marginile acestuia, prevedere pe care o putem completa cu SR EN 15288-1. Standardul european ne spune că cifrele trebuie să aibă o înălţime de minim 70 mm, să fie scrise cu culori contrastante şi amplasate în aşa fel încât să fie vizibile atât persoanelor din apă, cât şi celor care intenţionează să intre în bazin. Adâncimea apei trebuie indicată cel puţin în următoarele puncte:

  • la intrarea în piscină,
  • în locurile corespunzătoare adâncimilor minime şi maxime,
  • la mijloc, în cazul unei piscine cu fund plat sau cu pantă constantă,
  • în zonele în care adâncimea creşte brusc peste 1,5 m.

Apoi SR EN 15288-1 recomanda informari suplimentare pentru:

  • zonele pentru înotători/ne-înotători;
  • capetele cele mai adânci şi cele mai puţin adânci ale piscinei, atunci când este cazul;
  • în zonele amenajate pentru sărituri.

Materiale

Materialele şi finisajele trebuie să fie uşor de curăţat, şi cu substanţe chimice când este cazul, pentru a se asigura un nivel de igienă corespunzător locului, iar pavimentul va fi finisat cu dale antiderapante.

Deci uitaţi de mocheta aceea odioasă tip iarbă artificială – nu este nici indicată şi nici permisă de Ord.119, în plus nu dă deloc senzaţia de natural (cum poate ar fi unii înclinaţi să creadă).

De asemenea utilizarea oţelului inoxidabil ca material fix în jurul piscinei trebuie evitată dacă există posibilitatea unui mediu coroziv, cu excepţia cazurilor în care inoxul poate fi verificat şi curăţat periodic. În cazurile în care se foloseşte oţel inoxidabil, acesta trebuie să aibă o calitate corespunzătoare scopului în care este folosit.

Ca o mică exemplificare – inoxul obişnuit nu este indicat în cazurile în care tratarea se face prin metoda de electroliză a sării (asta poate însemna mediu coroziv).

Proiectarea zonelor de circulaţie

Aici ne referim la zona de plajă, pe care publicul circulă liber pentru a intra sau ieşi din bazin. Vă voi prezenta valori recomandate de SR EN 15288-1, care sunt explicate pe un exemplu de amplasare a bazinelor în cadrul unui ansamblu de interior.

Însă pornind de la această figură putem face analogia şi cu o piscină exterioară, eliminând pereţii în definirea aceloraşi parametri.

Identificare Descriere Tip 1 Tip 2 Tip 3
A În dreptul zonelor de acces în incinta bazinului distanţa de la pereţi până la marginea bazinului 3,0 m 2,5 m 1,25 m
B În zonele adiacentele scărilor de ieşire din bazin distanţa de la pereţi până la marginea bazinului 2,5 m 2,0 m 1,25 m
C Distanţa de la marginea piscinei la perete în zona de block-start-uri 3,0 m 2,5 m 1,25 m
D Distanţa de la marginea piscinei la perete în zona platformei de sărituri şi a trambulinelor 4,5 m 2,5 m 1,25 m
E Distanţa dintre bazinul pentru scufundări / înot şi bazinul pentru non-înotători, în absenţa separării 4,0 m 4,0 m 4,0 m
F În cazul diferit de situaţia figurată în imagine, în care bazinul de sărituri nu este încastrat în bazinul mare de înot, ci sunt cuve distincte cu apă, distanţa dintre cele două, în absenţa separării 3,0 m 3,0 m 3,0 m
G1 Căile de circulaţie în jurul bazinelor cu o suprafaţa sub 300 m² 1,25 m 1,25 m 1,25 m
G2 Căile de circulaţie în jurul bazinelor cu o suprafaţa de peste 300 m² 1,5 m 1,5 m 1,5 m

 

Dacă în zona de plajă există diferenţe de nivel care trebuie rezolvate prin trepte sau pante atunci acestea se supun urmatoarelor cerinţe.

Treptele individuale în zonele de circulaţie trebuie să aibă:

– o înălţime mai mică de 250 mm, cu contratreaptă închisă; este recomandată o înălţime sub 180 mm

– muchia marcată cu o culoare contrastantă

– un finisaj antiderapant.

Dacă zonele de acces sunt tip rampă acestea trebuie :

– să aibă o pantă mai mică de 8% ( de fapt este recomandată o pantă între 5% şi 6% )

– să aibă un finisaj antiderapant

– să fie marcate vizibil la începutul şi la sfârşitul planului înclinat

Pardoselile trebuie prevăzute cu un sistem de scurgere eficient pentru a împiedica apa care ar exista pe zona de plajă şi care este contaminată cu mizerii, substanţe de curăţare, etc să se scurgă în piscină. Panta în direcţia sifoanelor de pardoseală trebuie să fie între 2% şi 5%. La o înclinare mai mare de 3% trebuie acordată o atenţie sporită proprietăţilor antiderapante ale pardoselii şi necesităţii de a prevedea rampele lungi cu balustrade.

Marginea (muchia) piscinei

Când vorbim despre piscinele cu preaplin SR EN spune ca:

– marginea piscinei trebuie marcată printr-o culoare contrastantă.

– panta porţiunii dintre muchie şi canalul de preaplin trebuie să fie mai mică de 10% către piscină, iar finisajul suprafeţei inundate pe care se poate călca între marginea bazinului şi canalul de preaplin trebuie sa fie conform grupei de clasificare 24 din EN 13451-1(la preaplinul finlandez).

– trebuie să aibă de jur imprejurul bazinului un sistem de care utilizatorii să se poată prinde cu mâna, cel puţin cu posibilitatea apucării cu degetele, cu o adâncime de minim 15 mm în marginea piscinei, iar exprimarea in Ord.119 este:”Piscinele/Bazinele cu tehnologie de prea plin vor avea prevazute mijloace de prindere/sustinere la nivelul apei si paviment antiderapant”.

La piscinele cu skimmer in SR EN cerinţele sunt similare

– marginea acestora trebuie să iasă în evidenţă faţă de pardoseala înconjurătoare (în acest caz pavarea marginii cu bordurile speciale poate fi considerată semnalizare, nemaifiind necesară o marcare de tipul vopsirii în altă culoare).

– posibilitatea de prindere cu mâna trebuie prevăzută fie pe peretele vertical, fie pe muchia piscinei, de la nivelul apei în sus la maxim 300 mm, iar Ord.119 cere în mod specific, deocamdată, montarea de jur împrejur, la nivelul apei, a unei bare de susţinere.

Bazinul piscinei (cuva)

În zonele pentru non-înotători (adică cele cu adâncime a apei mai mică de 1,35 m):

– nu sunt permise schimbări bruşte de adâncime, cu excepţia scărilor de intrare în apă

– panta fundului bazinului trebuie să fie mai mică de 10%, dar este recomandată o pantă mai mică de 6%, iar în zonele din piscină cu adâncime sub 0,8 m se recomandă o pantă mai mică de 5%.

– iar schimbările de pantă (de la orizontal la înclinat sau de la o înclinaţie la alta) trebuie marcate printr-o culoare contrastantă sau printr-un finisaj cu percepţie tactilă diferită

– proprietăţile antiderapante ale pardoselii trebuie să fie conforme cu:

– grupa de clasificare 180 din EN 13451-1, în ape cu adâncime < 0,8 m;

– grupa de clasificare 120 din EN 13451-1, în ape cu adâncime de la 0,8 m până la 1,35 m;

În zonele pentru înotători (cele cu adâncime > 1,35 m) trebuie :

– să existe pe pardoseala piscinei o linie de marcaj evidentă acolo unde adâncimea apei trece de la 1,35 m la o adâncime mai mare ( dacă este cazul desigur)

– în cazul unui bazin comun cu zone diferite, separarea fizică (prin geamanduri, sisteme plutitoare gen separatoarele de culoare, etc) a unei zone pentru non-înotători trebuie amplasată la minim 0,5 m de punctul în care ea urmează să se termine.

Pereţii piscinei trebuie să fie verticali, netezi, fără denivelări structurale cel puţin până la o adâncime de 1,5 m de la partea de sus, cu excepţia treptelor de odihnă.

Treapta de odihnă, dacă este prevăzută, trebuie să fie executată :

a) la o distanţă de 1,00 m – 1,35 m de la suprafaţa apei

b) cu o adâncime a scobiturii de minim 100 mm dacă este încastrată

c) cu o lăţime de maxim 150 mm dacă este în afara peretelui (proeminentă)

Dotarea cu treaptă de odihnă trebuie avută în vedere în zonele în care adâncimea apei depăşeşte 1,40 m.

Poate că sună caraghios să mai precizam, însă trebui ca bazinele să aibă montate scări de acces în apă, numărul acestora stabilindu-se în funcţie de mărimea bazinului. Scările vor avea profiluri rotunjite şi forma adaptată folosirii fără risc.

Orice scară, fie că este de tip îngropat (atenţie definiţia de îngropat înseamnă că nici un punct de pe scara respectivă nu depăşeşte, nu iese în afară faţă de planul vertical al peretelui) trebuie dotată cu balustrade.

Dacă treptele de acces se execută din beton, construite odată cu structura bazinului, ele trebuie:

a) să fie prevăzute cu balustrade

b) să aibă trepte cu lăţimea de minim 250 mm, distanţate egal pe verticală între 140 mm şi 300 mm, fără să se suprapună şi fără să iasă în relief.

Trepte de acces metalice încastrate:

a) să fie prevăzute cu balustrade conform EN 13451-2

b) să aibă trepte cu lăţimea de minim 150 mm, distanţate egal pe verticală între 230 mm şi 300 mm.

În piscinele destinate antrenamentelor şi competiţiilor de înot scările nu trebuie să interfereze cu culoarele de inot. Deci de-a lungul culoarelor sunt permise scările metalice sau prefabricate numai de tip îngropat. Bineînţeles că trebuie prevăzute cu balustrade, însă aceste balustrade se instalează tot în afara bazinului, pe marginea piscinei ca în figura, fără ca orice parte a lor să depăşească planul vertical al peretelui bazinului (A).

În piscinele în care se ţin cursuri se recomandă scări pe o latură a bazinului (de-a lungul întregii laturi), cu trepte mai mici de 160 mm în înălţime şi mai late de 300 mm.

De asemenea şi la piscinele cu valuri treptele de odihnă, scările sau rampe trebuie să fie îngropate.

Tot pentru aceste piscine este obligatorie identificarea a cel putin un punct de supraveghere, care să permită vizualizarea întregii piscine şi care să fie prevăzut cu un mecanism de oprire de urgenţă a instalaţiei de valuri.

Pereţii, contraforturile şi stâlpii de susţinere

La bazinele acoperite, finisajele interioare ale cladirii vor asigura izolaţia termică şi tratarea suprafeţelor cu antifungice.

Toate colţurile trebuie să fie rotunjite cu o rază de minim 3 mm sau protejate, muchiile ascuţite nu sunt permise.

Lumina

Iluminatul bazinelor acoperite va fi asigurat în aşa fel încat să se evite îmbolnăvirea şi accidentările celor care le folosesc.

SR EN 15288-1 recomandă un nivelul minim de iluminat pentru diverse zone:

a) Căile de circulaţie 100 Lux

b) Camere tehnice 100 Lux

c) Vestiare, duşuri, toalete 100 Lux

d) Zonele cu apă 100 Lux

e) Iluminatul de urgenţă conform cu EN 1838

Pentru zonele cu apă coeficientul de uniformitate al iluminării trebuie să fie 0,7. Pentru alte zone iluminatul trebuie să fie uniform, evitându-se umbrele şi alte efecte care diminuează vizibilitatea.

Încălzirea şi ventilarea încăperii piscinei

Ambianţa termică, ventilaţia naturală şi artificială ale bazinelor acoperite vor fi asigurate în aşa fel, încât să se evite îmbolnăvirea şi accidentările celor care le folosesc.

Piscinele interioare necesită un sistem de tratare şi încălzire a aerului acolo unde climatul natural nu asigură condiţiile necesare.

Valori fizice pentru aerul din încăperile piscinelor interioare:

  • temperatura aerului: cu peste 0 C – 4 C mai mult decât temperatura apei
  • umiditatea relativă între 40% şi 80%, de preferat sub 60%
  • viteza aerului în apropierea utilizatorilor sub 0,10 m/s.

Zonele de depozitare a substanţelor chimice pentru tratarea apei

a) să existe obligatoriu pentru piscinele tip 1 şi sunt recomandate pentru piscinele tip 2 şi 3

b) să fie amenajate special, fără să fie şi camere tehnice în acelaşi timp

c) să fie proiectate în conformitate cu fişele tehnice ale produselor, asigurând un spaţiu de depozitare curat şi uscat, cu separarea corespunzătoare în funcţie de compatibilităţile lor şi ţinându-se cont şi de riscul de incendiu

d) să se asigure recipiente corespunzătoare pentru depozitarea chimicalelor la vrac şi a lichidelor la presiune normală. Recipienţii trebuie să poată depozita 110% din volumul chimicalelor lichide

e) să fie la acelaşi nivel cu calea de acces sau să poată fi accesate direct din exterior.

f) să aibă o ventilaţie suficientă şi corespunzătoare. Dacă este asigurată o ventilaţie mecanică, trebuie să se instaleze un sistem de alarmă în caz de avarie.

g) să fie amplasate la distanţă de zonele deschise publicului, la fel şi gurile de ventilare, uşile sau geamurile care dau spre zone publice, pentru a diminua riscul de emanaţii de gaze toxice

h) să fie marcate vizibil, cu avertismente despre pericolul potenţial şi să fie accesibile doar personalului autorizat

i) să fie dotate cu utilităţi de prim-ajutor (de ex. dotări anti-contaminare cum ar fi duşurile, posibilitatea de spălare a ochilor) în conformitate cu specificaţiile chimicalelor utilizate şi a reglementărilor în vigoare.

Circuitul hidraulic

În ceea ce priveşte circuitul hidraulic al unui bazin de înot, acesta trebuie proiectat şi dimensionat astfel încât să asigure diferite viteze ale apei la ieşirea din bazin, la intrarea în bazin, la trecerea prin filtru şi la transportul ei prin conducte.

Astfel pentru micşorarea riscului de accidentare (eventual chiar prin înec) a unui utilizator, trebuie eliminată posibilitatea ca acesta să fie aspirat de orice echipament al bazinului.

În acest scop dispozitivele de aspiraţie vor fi astfel proiectate şi instalate încât să reducă posibilitatea de blocare în ele a unui înotător.

Viteza apei în zona de aspiraţie trebuie să fie < 0,5 m/s.

În plus trebuie întrunită cel puţin una din urmatoarele cerinţe a, b sau c:

a) un sistem de puncte de aspiraţie multiple proiectat astfel încât să existe :

  • Minim două duze de aspiraţie per pompă
  • Distanţa dintre două duze să fie > 2m
  • Dacă oricare dintre duzele de aspiraţie se blochează, fluxul prin celelalte duze rămase libere să poată prelua întregul debit ce trebuie recirculat.

b) în cazul unui sistem de aspiraţie cu o singură gură, aceasta trebuie să fie proiectată astfel încât să respecte urmatoarele:

  • Un înotator să nu poată acoperi cu trupul mai mult de 50% din deschidere
  • Grătarul să fie bombat (în direcţie opusă fluxului de apă), cu aspiraţie perimetrală. Înălţimea minim 10% din dimensiunea principală.
  • Grile singulare cu o suprafaţă minimă circumscrisă la deschiderea de aspirare de 1m

c) un rezervor tampon gravitaţional (rezervor prin care apa se scurge din piscină doar sub acţiunea forţei de gravitaţie, plasat între bazin şi pompă)

Aceste cerinţe de siguranţă nu se aplică skimmerelor deoarece acestea sunt ventilate (nu sunt vidate, deci nu exista fenomenul de aspiraţie) şi se află parţial deasupra apei şi nici sistemelor de înot contracurent, deoarece utilizatorul este împins din calea duzei de aspirare prin acţiunea jetului de apă.

Nici reintroducerea apei în bazin, după ce a fost filtrată, nu poate fi făcută oricum.

Astfel viteza apei la duzele de introducere în bazin trebuie să fie  ≤ 15 m/s. În cazul în care avem duze verticale, plasate pe podeaua bazinului în zone de adâncime < 700 mm, viteza apei la reintroducerea în bazin trebuie să fie ≤ 2 m/s.

Corespunzator celor stipulate mai sus, vă recomandăm din SR EN 13451-3 nişte valori tipice, uzitate în domeniu

– la duzele normale destinate circularii apei pentru tratare – filtrare viteza să fie de maxim 4 m/s;

– la duzele speciale destinate hidromasajului sau jocurilor de apă, jetului de înot contracurent viteza să fie de maxim 15 m/s

NOTA : niste valori recomandate de APPW pentru viteza de curgere a apei în conducte

  • Maxim 5 m/sec. în conductele de aspiraţie.
  • Maxim 2,5 m/sec. în conductele de refulare.
  • Viteza apei în filtru trebuie să fie de maxim 30 m/h.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *